În sfârșit, am primit Mate 30 PRO la test. Este noul flagship de la Huawei, iar așteptările utilizatorilor de la acest telefon sunt majore. În primul rând, sunt de remarcat senzorul de amprentă încorporat în ecran și recunoașterea facială (care considerăm că funcționează excelent). La design, sunt de remarcat ecranul curbat la aproape 90 de grade și prezența butoanelor tactile pentru volum și realizarea fotografiilor.

Hardware

Procesorul este un HiSilicon Kirin 990 (7 nm+) octa-core, având și un chipset grafic Mali-G76 MP16. Performanțele au fost peste așteptări, telefonul clasându-se între primele cele mai populare zece telefoane ale momentului.

În AnTuTu se află pe locul șapte, cu 465088 puncte, după ROG Phone 2, modele de OnePlus și Realme x2 pro. În GeekBench 5, a obținut 773 puncte în modul single-core și 3026 în modul multi-core. De asemenea, aceste benchmark-urile au fost făcute cu Performance Mode-ul activat. Ce este foarte important de subliniat este ca MATE 30 este in banchamark-ul ANTUTU pe locul 7, depasind TOATE TELEFOANELE SAMSUNG ȘI APPLE.

Cablul de încărcare realizează un transfer de energie la 5A, acesta conectându-se la un adaptor de priză cu încărcare rapidă la 40W prin cablu și 27W prin cea wireless. Este de remarcat și funcția de încărcare reversibilă wireless. Am testat și timpul de încărcare completă de aproximativ o oră și jumătate / o oră și patruzeci și cinci minute . Bateria este de 4500 mAh, ține aproximativ 7 ore de screen on time.Mate 30 PRO nu are decât un port USB-C, dar din păcate nu are un adaptor pentru jack-ul traditional.

Nu în ultimul rând este de menționat portul de infraroșu, prin care puteți controla practic orice dispozitiv electronic. Recunoașterea facială funcționează excelent, fiind bazată pe o tehnologie brevetată Huawei. Am constat că este foarte rapidă (fără întârzieri la deschiderea telefonului) și sigură.

 

Camere excelente

Am testat în trecut și P30 (https://itchannel.ro/test-huawei-p30/), constatând că zona foto/video de la Huawei este excelentă. Probabil că un rol deosebit în calitatea imaginilor îl joacă fără îndoială lentilele Leica.

Camerele fără îndoială sunt excelente. Avem una principala de 40 mega pixeli (wide) cu stabilizare optică, o cameră telefoto de 8 MP cu zoom optic 3X, o cameră de 40 MP ultra-wide și o cameră 3D TOF (folosită doar pentru calcularea distanțelor față de obiecte și persoane).

Legat de video puteți realiza filmulețe 4K la 60 fps și slow motion la 7680 cadre pe secundă (gasiti postat în articol filmulețul). Având în vedere că CMS-ul ITCHANNEL utilizat la încarcarea de fotografii este limitat 2 MB / fotografie, am postat pe Google Drive mai multe poze realizate cu telefonul la rezoluția standard și neprelucrate. Pozele le găsiți aici: https://drive.google.com/drive/folders/11-yWTf46A6PE8lg74DA03m3OmnIBUQ5M

Pozele selfie sunt făcute de o cameră de 32 MP wide, existând și o cameră 3D TOF (utilizată pentru recunoaștere facială). Grăitoare sunt pozele disponibile pe site-ul nostru.

Android fără Google

Datorită embargoului tehnologic impus Huawei, telefonul vine cu Android 10, din care lipsesc aplicațiile proprietare Google. De asemenea, mai lipsesc Facebook, Instagram și WhatsApp. Pentru un utilizator entry level, acest lucru poate fi o piedică în adopția acestui telefon. Sunt mai multe soluții pentru a le instala: App Gallery, folosirea APK-urilor sau a unei mașini virtuale.

Folosirea APK-urilor (care nu provin de pe site-ul producătorului aplicației) poate să fie un lucru destul de periculos din cauza problemelor de securitate pe care unele le pot avea. Dacă APK-urile sunt disponibile pe anumite Marketplace-uri de aplicații, ele cu siguranță că au fost testate.

Îmbucurător, este că tot mai multe aplicații autohtone sunt disponibile pe AppGallery-ul. Găsiți aplicațiile de top pe e-commerce, banking și știri. Potrivit oficialilor companiei, peste 40 dintre cele mai descărcate de pe Google Play de utilizatori autohtoni sunt deja disponibile în AppGallery.

Altă metodă constă în instalarea unei mașini virtuale. Despre alte modalități de instalare a aplicațiilor indisponibile pe Mate, vom vorbi într-un articol viitor.

Galerie FOTO and VIDEO la rezulutia camerelor aici:

https://drive.google.com/drive/folders/11-yWTf46A6PE8lg74DA03m3OmnIBUQ5M

Specificaţii

  • Display: 6,53″, OLED, Full HD+ (2.400 x 1.176 pixeli), format 18,5:9, HDR10
  • Chipset: Huawei Kirin 990 Octa-core (2 x 2,86 GHz Cortex-A76 + 2 x 2,09 GHz Cortex-A76 + 4 x 1,86 GHz Cortex-A55), 7nm, Dual NPU, GPU Mali G76-MP16
  • RAM: 8 GB
  • Stocare: 256GB
  • Camera principală: Quad-Camera – 40 MP wide (f/1.6), OIS + 40 MP ultra-wide (f/1.8) + 8 MP zoom 3x (f/2.4) + senzor 3D TOF
  • Camera frontală: 32 megapixeli f/2.0
  • Sistem de operare: Android 10 (EMUI 10), fără Google Mobile Services
  • Baterie: 4,500 mAh, Super Charge 40 W
  • Greutate: 198 grame
  • Altele: dual-SIM (slot SIM 2 comun cu cel pentru card Nano Memory), NFC, senzor de amprentă în ecran, infraroşu, autentificare facială 3D, rezistenţă la apă şi praf IP68
  • Accesorii: încărcător Super Charge, cablu USB-C, căşti pe fir cu USB-C